miercuri, 22 aprilie 2015

despre disciplina si educatie

Makarenko spunea: “In adevar, toti vor sa-si educe copiii, dar nu cunosc secretul”

Educatia reprezinta un proces permanent si continuu. In fiecare moment facem educatie copilului nostru prin exemplu. Copiii ne copie in tot ceea ce facem si ce spunem.

DISCIPLINA
De cate ori nu vi s~a intamplat sa vedeti pe strada sau in magazine copii care plang, tipa, bat din picioare sau se arunca pe jos pentru ca vor ceva si mama sau tata nu le cumpara obiectul cu pricina? Pentru a scapa dintr-o astfel de situatie, parintii respectivi recurg de obicei la doua solutii: ori cedeaza si cumpara ce-si doreste copilul, chiar daca nu planificaseara o astfel de cheltuiala, ori ii fac “educatie” la fata locului, batandu-l sau tipand la copil. Sa nu spuneti ca vinovat este copilul!

Educatia se face acasa. De la cea mai frageda varsta, copilul trebuie sa stie ce are voie si ce nu are voie sa faca. Asa il disciplinam.


Trebuie sa-i impunem reguli de comportament. Nu multe! Reguli de comportament in casa, pe strada, in societate, la scoala. Sa-i vorbim despre faptul ca si noi, desi suntem mari si am putea sa facem tot ceea ce vrem, suntem disciplinati. Mergem zilnic la serviciu, unde respectam reguli, facem curatenie in casa, pregatim mancarea si ne crestem copiii dupa anumite reguli, chiar daca asta ne costa mult efort. Stam in ordine la rand, nu ne batem cu semenii nostri, nu furam de la altii sau din magazine, pentru ca societatea ne-a impus reguli, iar noi le respectam, deci suntem disciplinati.


La baza disciplinei stau regulile. Daca vrem sa avem copii disciplinati, trebuie sa le explicam fiecare regula impusa. La varsta de 4-5 ani, copilul incepe sa inteleaga si va respecta regula daca ii va fi clar de ce ii restrictionam ceva. Trebuie sa-i explicam cu calm, pe intelesul lui, tinand cont de varsta si de dezvoltarea sa intelectuala.


Explicatiile trebuie sa porneasca intotdeauna de la ce e bine si ce nu e bine sa faca, de cand sunt mici pana la adolescenta. Daca am reusit sa-i disciplinam pana la perioada de adolescenta, sa stie sa deosebeasca singuri binele de rau, vor fi capabili singuri sa aleaga calea cea buna si sa respecte regulile societatii.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu