Solomon Marcus: Cele 10 nevoi umane

Solomon Marcus

Academicianul Solomon Marcus, matematician, profesor şi autor de succes, a fost una dintre cele mai marcante personalităţi ale intelectualităţii româneşti.
Solomon Marcus este autorul unor numeroase studii interdisciplinare ce privesc utilizarea matematicii în lingvistică, în analiza teatrală, în științele naturale și sociale etc.
A publicat peste 50 de volume în România şi aproximativ 400 de articole în reviste științifice şi de specialitate. Cărțile sale au fost traduse în multe țări ale lumii şi opera sa a fost citată de peste 1.000 de autori.
Solomon Marcus a realizat un extraordinar material, dintr-o perspectivă unică, ce îi poartă amprenta personalităţii strălucite, pe care vi-l prezint în cele ce urmează:

„Cele 10 nevoi umane – de Solomon Marcus

Avem cele zece porunci. In complementaritate cu ele, propun zece nevoi umane. Ele isi au radacinile in copilarie. Ar fi trebuit sa faca obiectul educatiei si invatarii, la toate varstele. Dar nu prea se intampla acest lucru. Poate ne aude cineva; acum, la acest moment al unui nou inceput.
1. Nevoia de a da un sens vietii, la nivel elementar
Macar o data pe zi savureaza faptul ca respiri; ca privesti cerul si pamantul; ca te misti; traieste-le ca mari evenimente. Bucura-te ca ai schimbat un zambet cu un copil care a trecut pe langa tine. Toate acestea sa-ti fie suficiente pentru a simti ca viata are un sens, ca merita sa fie traita, ca este un dar pentru care cei care te-au adus pe lume si te-au crescut au dreptul la iubirea si recunostinta ta.
2. Nevoia de improspatare
Dar respiratia si miscarea sunt cu noi tot timpul. Exista riscul, tentatia ca ele sa devina rutina, sa nu le acordam nicio atentie, cum de fapt se si intampla in general. Rutina nu poate si nu trebuie eliminata total, o mare parte a comportamentului nostru urmeaza reguli precise, tin de civilizatie. Problema este de a reduce rutina la minimul necesar, de a nu deveni sclavul ei, cum se intampla din pacate frecvent.
Asa cum avem grija zilnic sa ne improspatam corpul prin odihna, prin miscare si prin folosirea apei si sapunului, avem nevoie si de o improspatare a mintii, a simturilor, a sufletului nostru. Sa ne trezim in fiecare dimineata capabili de a arunca o privire proaspata asupra lumii, cu dispozitia unui nou inceput, cu o limpezire a simturilor si a gandurilor; intr-un anume sens, sa recapatam, sa recuperam candoarea copilariei.
3. Nevoia de intrebare si de mirare
Eram in copilarie intr-o permanenta stare interogativa, de curiozitate, de mirare, de extaz in fata spectacolului naturii si al lumii, al propriei mele fiinte. Pentru a da un singur exemplu, sunt de-a dreptul fermecat de nazdravaniile creierului meu, in materie de memorie si de imaginatie. In fiecare seara, cand ma las prada somnului, ma intreb ce calatorii neasteptate imi vor oferi visele din noaptea respectiva.
Starea de mirare, de extaz mi-a alimentat totdeauna pofta de viata, a fost mereu o sursa de energie. Atunci cand sunt intrebat: de ce traiesti? ii raspund: pentru a ma mira. De prea multe ori, scoala, in loc sa intretina si sa dezvolte aceasta nevoie, o anihileaza. Dar daca nu ne mentinem starea de curiozitate, de mirare, de dorinta de a intelege lumea, nu doar de a o inregistra, atunci nu ne putem forma capacitatea de problematizare, de identificare a aspectelor neelucidate, nu putem sesiza amploarea si natura ignorantei noastre.
4. Nevoia de indoiala si de suspiciune
Ce poate fi mai uman decat ezitarea, nehotararea, nedumerirea? Pentru Rene Descartes, starea de indoiala este semnul clar al naturii ganditoare a fiintei umane. Un acelasi lucru poate fi considerat din mai multe puncte de vedere si, in aceste conditii, spiritul critic ne obliga la o analiza comparativa, care uneori nu conduce la un rezultat ferm, ci la o pluralitate de posibilitati, fiecare fiind descrisa in termeni de grad de plauzibilitate.
In justitie se lucreaza cu prezumtia de nevinovatie. In educatie si in invatare, este recomandabil sa adoptam prezumtia de suspiciune.
Ne nastem criticand; plansul nou-nascutului este reactia sa critica fata de o nemultumire. Sa privim cu interes, dar cu suspiciune orice ni se livreaza de la catedra, de la o tribuna, de pe internet, din carti, din orice fel de publicatii, asa cum un politist care cauta pe autorul unei crime suspecteaza totul. Educatorii, profesorii ar trebui sa fie primii care sa recomande, sa stimuleze aceasta atitudine la elevi, la studenti, sa le spuna acestora: «Cel mai clar semn de respect pe care mi-l puteti arata este sa-mi acordati atentie, dar sa nu acceptati nimic din ceea ce va spun inainte ca spiritul vostru critic sa va asigure de adevarul si de interesul spuselor mele; daca nu ma intelegeti, sa nu ma lasati sa trec mai departe, sa-mi cereti sa fiu mai clar; daca vi se pare ca nu am dreptate, sa va manifestati argumentat dezacordul».
O atitudine similara se cuvine a fi adoptata fata de litera tiparita, din manuale sau din orice alt loc. Omul de la catedra nu trebuie sa pozeze intr-un a toate stiutor, este normal ca uneori sa le spuna celor pe care-i instruieste: «nu stiu», «nu inteleg nici eu»; iar atunci cand cineva din banca ii corecteaza o scapare, o greseala, sa-i multumeasca pentru atentia acordata. Uneori introduceam deliberat o greseala in prestatia mea, pentru a testa vigilenta studentilor.
Nevoia de indoiala si de suspiciune functioneaza concomitent cu o alta, opusa: nevoia de complicitate la o conventie. De exemplu, mergem la un spectacol de teatru. Ne supunem prezumtiei de complicitate la conventia de fictiune propusa de spectacol, o acceptam, ii acordam credit. Dar spiritul nostru critic nu inceteaza sa functioneze si avem dreptul, ulterior, sa ne exprimam eventuala insatisfactie, sa pretindem ca autorii spectacolului au inselat asteptarile noastre, creditul pe care le-am acordat. La fel, in cazul unei poezii, a unui roman etc.
5. Nevoia de greseala si de esec
De cate ori am esuat pana sa deprindem sa folosim furculita, cutitul si lingura! De cate ori am cazut, ne-am julit genunchii, pana sa invatam sa ne tinem pe picioare si sa mergem!
Este clar ca invatarea, drumul spre dobandirea unui nou comportament trec prin greseli si esecuri; ele sunt pretul pe care-l platim pentru a ne imbogati intelegerea si pentru a acumula noi capacitati. Trebuie deci sa distingem intre greselile de acest fel, care au un rol pozitiv, benefic, si greselile ordinare, facute din neatentie sau ca urmare a altor imperfectiuni senzoriale sau psihice.
A plasa greseala si esecul, la modul general, in sfera infractiunii sau/si pacatului denota o confuzie grava, pe care totusi o comite mereu practica educationala. Auzim mereu: «cine a gresit, sa plateasca». Dar exemplul copilului care cade inainte de a invata sa se tina pe picioare si niciun parinte normal nu se gandeste sa-l pedepseasca pentru acest esec trebuie sa ne stea mereu in fata.
O veche vorba latineasca de intelepciune ne aminteste ca a gresi este omenesc. Dar reflectia respectiva continua prin a condamna perseverarea in greseala. Aici este nevoie de o precizare. De exemplu, sa repeti mereu traversarea strazii pe culoarea rosie a semaforului este intr-adevar de condamnat si de sanctionat; in general, nerespectarea deliberata a unor reguli ale comportamentului uman, social, este de sanctionat si aici intra in functie justitia si morala; dar sa comiti mereu greseli, alte greseli, in incercarile in care te aventurezi pentru a strapunge necunoscutul – este un lucru normal, inevitabil.
Istoria abunda in exemple de greseli si esecuri ale unor oameni de seama, in tentativa de a spori cunoasterea umana. S-ar putea scrie o istorie a omenirii centrata pe  greseli si pe esecuri.  O mare parte, poate cea mai mare, a actiunilor de pionierat, a lucrarilor care au deschis drumuri noi in cunoastere si in actiunea sociala au inclus greseli, ca un produs secundar al noutatii ideilor lansate.
Mai mult, mergand pe urmele unor greseli comise in lucrari sau actiuni temerare, s-a ajuns la aparitia unor noi idei, noi domenii de cercetare. «Greseala matematica, sursa de creativitate» a fost de mai multe ori titlul unora dintre expunerile mele. Pentru a da un singur exemplu: noua stiinta a haosului a fost initiata de Henri Poincare in tentativa sa de a inlatura o greseala dintr-un memoriu al sau de mecanica cereasca.
Am putut verifica personal si banui ca e adevarat in general faptul ca drumul spre multe (poate cele mai multe) idei si teoreme matematice au urmat o cale sinuoasa, de tatonari, rataciri, confuzii, greseli de tot felul, pana s-a cristalizat varianta sub care ele sunt acreditate. A cunoaste, macar in unele cazuri, aceasta istorie zbuciumata mi se pare esential, daca vrem sa intelegem natura profunda a creatiei umane.
Personal, am facut aceasta experienta pe unele situatii din matematica, din informatica, din lingvistica, din domeniul literar-artistic, dar cred ca este valabil in general. Tinand seama de inevitabilitatea esecurilor, este esential sa educam rezistenta la esec,  intelegerea faptului ca esecul este normal; mai mult: dintr-un esec este totdeauna ceva de invatat.
6. Nevoia de joc
Apreciez jocurile bazate pe reguli prestabilite, de la fotbal si tenis la sah si go. Ele au un rol important si merita atentia tinerilor. Dar nu in primul rand la ele ma gandesc acum.
Am in vedere jocurile care valorifica nevoia de libertate, curiozitatea de a intelege cele percepute prin simturi si prin observatie directa, nevoia de si dreptul la greseala si esec, fara a fi pedepsite. Am considerat astfel de exemple la punctul anterior: cum invatam sa ne tinem pe picioare si sa mergem. Este clar ca orice copil de pe suprafata Pamantului trece prin aceasta experienta.
Acum ma voi referi la un alt joc, si el practicat, pe cat mi-am putut da seama, de toti copiii lumii: jocul de-a v-ati ascuns. Eu ma ascund iar tu ma cauti si daca ma gasesti, ai castigat. Acest joc nu face decat sa imite un altul, pe care natura, lumea il practica fata de noi, la orice varsta si de la inceputurile omenirii.
In tentativa noastra fireasca de a intelege lumea, totul se intampla ca si cum lumea ne spune: «cauti sa ma intelegi, dar eu ma ascund; si cu cat lucrul pe care-l cauti este mai interesant, mai semnificativ, cu atat il ascund mai bine si il fac mai greu de gasit. Dar merita sa-l cauti. Chiar fara rezultatul asteptat, cautarea iti va da satisfactii, care insa ar putea fi altele decat cele la care te-ai gandit initial. Cauti ceva, nu-l gasesti, dar gasesti altceva; uneori mai interesant decat ceea ce cautai initial».
Invata sa savurezi acest spectacol al omenescului, sa te imbeti de el – si din nou sa simti ca viata merita sa fie traita. Cautarea se dovedeste de multe ori mai importanta decat gasirea. Placerea de a urca un munte sta in primul rand in a savura fiecare moment al parcursului, chiar daca nu ajungi in varf.
Mai e si un alt aspect, observat de Blaise Pascal: de multe ori cauti ceea ce deja ai gasit. Gasesti ceva ca o banuiala, o intuitie, o extrapolare a unor observatii empirice. Dar ai nevoie de o confirmare mai convingatoare. Asa se intampla, de exemplu, ca in matematica multe teoreme sunt ‘gasite’ mult inainte de a fi demonstrate; cazul teoremei lui Pitagora, gasita empiric mult inainte de Pitagora.
Dar toata cautarea la care ne referim ce este altceva decat invatarea, descoperirea, inventia ? Nevoia noastra de a intelege lumea, de a ne intelege pe noi. O cautare care trebuie sa valorifice toate nevoile umane discutate anterior, dar si pe cele care urmeaza.
7. Nevoia de identitate
Aici se afla o provocarea majora, dramatica, si o sansa de a da vietii noastre o motivatie superioara. Direct implicate sunt toate celelalte 9 nevoi pe care le discutam.
Biologic, avem o identitate individuala, prin faptul ca fiecare fiinta vietuitoare de pe aceasta planeta are un ADN specific. Acizii dezoxiribonucleici sunt ‘cuvinte’ pe alfabetul celor patru tipuri de baze nucleotide. Acest alphabet este acelasi pentru toate fiintele traitoare pe planeta Terra. Dar ordinea in care sunt asezate elementele alfabetului in alcatuirea ADN-urilor este alta la fiecare dintre noi, deci fiecare fiinta umana are o identitate biologica specifica.
Ne nastem preluand o intreaga mostenire genetica de la parinti si, prin intermediul lor, de la bunici, strabunici etc. Preluam o seama de trasaturi, deprinderi, reprezentari, judecati si prejudecati determinate de contextul geografic si istoric in care ne dezvoltam. Toate acestea ne confera o identitate genetica, de familie, de loc geografic si de moment istoric, deci o identitate locala, una regionala, una nationala, de limba, de credinta.
Aceasta identitate pe care natura si istoria ne-o imprima, de multe ori fara a ne da seama, ramane pentru prea multi oameni singura lor identitate. Prea multi oameni nu simt nevoia unei identitati mai bogate decat aceea primita fara vreun efort personal.
In perioada trecerii de la copilarie la adolescenta ar trebui sa inceapa constientizarea nevoii de construire a unei identitati mai bogate decat aceea cu care ne-a inzestrat natura. Cum sa facem sa educam la cat mai multi tineri aceasta nevoie (valorificand critic, selectiv, identitatea primita de la natura)? Cum sa-i facem pe tineri sa constientizeze faptul ca in conditiile actuale ale globalizarii de toate felurile actioneaza asupra noastra, direct sau indirect, toate nivelurile sociale, de la cele locale la cele regionale, nationale, europene, occidentale si planetare?
Sa le explicam tipologia identitatilor culturale: balcanica, dunareana, a Marii Negre, sud-est europeana, central europeana, mediteraneana, europeana, occidentala, planetara dar si tipologia care rezulta din diversitatea lingvistica, de credinte, de civilizatii.
Se intampla un lucru fara precedent in istoria omenirii: numeroasele identitati ale fiintei umane, aflate intr-o dinamica permanenta si o interactiune continua, nu mai pot fi intelese decat concomitent, formand un sistem. Sau le intelegem pe toate sau pe niciuna. Globalizarea si internetul au o contributie esentiala la aceasta noua configuratie a identitatilor.
Educatia nu reuseste sa faca fata acestor probleme, nici nu prea le are in atentie. Dar tensiunile existente intre diferite identitati ale fiecarei persoane si intre identitatile unor persoane diferite sunt, in ultima instanta, la radacina multor conflicte si razboaie; aici isi afla radacinile si terorismul existent la scara mondiala. Posibilitatea unei dezvoltari armonioase a identitatilor ramane deocamdata doar un proiect.
8. Nevoia de omenesc si de omenie
Identitatea este primul termen al unui cuplu esential, in care al doilea termen este: alteritatea. Niciunul dintre ei nu se clarifica in absenta celuilalt. La orice nivel, ne definim identitatea prin raportare la ceea ce este diferit. Diferenta se poate referi la varsta, la sex, la nationalitate, la limba, la culoarea pielii, la religie, la nivel de cultura, la pozitie sociala, la apartenenta politica, la filosofie a vietii, la preferinte literare sau de orice alta natura etc.
Sa fim pregatiti sa intelegem omenescul in diversele sale ipostaze, sa admitem ca tocmai infinita sa diversitate ii da farmec. Nu exista doua fete umane identice, nu exista doua voci umane identice, nu exista doua priviri umane identice. Dar dincolo de aceasta diversitate, toti copiii lumii au o prospetime cuceritoare, toti alterneaza rasul cu plansul, toti rad la soare, toti indragesc miscarea si jocul, toti ard de curiozitate.
Omenescul este o sursa nesfarsita de delectare, de minunare. Iata, pentru a alege numai una din fermecatoarele manifestari umane: vorbirea, limba. Cata subtilitate, cata finete, cat joc al nuantelor iti ofera cuvintele, frazele, discursul! Muzica lor, semnificatia lor. Cat de placut e sa constati ca reusesti sa spui ceea ce ai gandit, dar cat de usor, pe nesimtite, frazele derapeaza si nu mai exprima ceea ce ai dorit! O continua alternare a gasirilor si a ascunderilor, a confirmarilor si a frustrarilor.
Sau jocurile memoriei umane, ale amintirilor si uitarilor; sau trecerile insesizabile de la zambet la lacrima, de la gravitate la duiosie. Iata un pariu major al educatiei: sa-i antrenam pe copii sa savureze omenescul in intreaga sa diversitate.
Omenescul nu este ca jocul de tenis, unde castigi in dauna altora, care pierd; omenescul poate fi universal castigator. La animale, o pornire instinctiva vede in diferenta o adversitate. Pentru ca oamenii sa nu reproduca si ei acest comportament, este nevoie de o educatie corespunzatoare, altfel se intampla ceea ce vedem mereu: baietei de clasa a treia primara care se iau la bataie pentru ca «eu am spus intr-un fel iar el a spus altfel».
De la omenesc, nu e decat un pas pana la omenie. Nevoia de a fi bun, generos, de a darui, de a-i contamina pe altii de bucuria vietii. De a adopta in comportamentul tau prezumtia de solidaritate cu ceilalti oameni. Copiii care se formeaza in acest fel (iar internetul ar putea avea aici un rol esential) vor putea fi mai greu antrenati in razboaie de tot felul.
9. Nevoia de cultura
Omenirea a acumulat un imens tezaur de cultura stiintifica, literar-artistica, tehnologica, religioasa, filosofica etc. Culmi ale spiritualitatii umane, in matematica, astronomie, fizica, chimie, biologie, filosofie, literatura, muzica, arte vizuale, teatru, stiinte juridice, economice, istorice, arheologice, geografice, geologice si, mai recent, in film si in disciplinele informatiei si ale comunicarii stau marturie pentru splendoarea omenescului, pentru puterea sa de patrundere, de imaginatie, de descoperire si de inventie.
Dar cine beneficiaza de ele, cati sunt cei care au acces la aceste piscuri, le inteleg, isi pot umple sufletul si mintea de intelepciunea si frumusetea lor, se pot astfel inalta spiritual mult peste starea de animalitate?
Cati sunt cei care ajung sa traiasca fiorul unui vers, al unei povesti, al unei muzici, al unui tablou, al unui monument de arhitectura, al unei sculpturi, al unei ecuatii, al unei formule chimice, al tabelei lui Mendeleev, al unui program de calculator, al geometriilor neeuclidiene, al relativitatii einsteiniene, al lumii cuantice, al dualitatii Watson-Crick a acizilor nucleici?
Oare pe la urechile cator copii, adolescenti, trece adierea unor acorduri din Beethoven, Bach, Mozart sau Chopin? Cate priviri aflate in dimineata vietii ajung sa se desfete in prezenta unui tablou de Rembrandt, a unei sculpturi de Brancusi? Va fi in stare educatia publica sa preia acest mesaj? Mai avem timp de asa ceva? Un timp de contemplare, de suprema emotie.
Nu cumva eliberam pe banda rulanta diplome de diverse grade, fara acoperire culturala? Si daca nu au acoperire culturala, ce sunt posesorii acestor diplome altceva decat, in cel mai bun caz, furnizori de servicii? Si daca nu prea au nevoi culturale, ce motivatie mai profunda pot da vietii lor? Cohorte de oameni, unii cu o stare de prosperitate materiala, au totusi un statut de sclavi culturali.
Sa nu-ti fie mila de ei?  Sa nu-i compatimesti? Nu cumva se afla aici sursa principala a derapajelor de ordin civic, moral, juridic, a violentei verbale, psihice, fizice? Care este nivelul de cultura al celor ce ne conduc, ce repere umane au ei? Ce anume da un sens vietii lor?
10. Nevoia de transcendenta
Ne aflam aici la modul superior, de cea mai inalta complexitate, pe care o poate capata nevoia de a da un sens vietii.  Etimologic, trans inseamna dincolo iar verbul latinesc ce i se alatura s-ar traduce prin a te catara. Obiceiul copiilor de a se catara in copaci, pe garduri, pe stalpi exprima nevoia, tentatia de a se inalta, de a se departa de sol.
Asa incepe transcendenta. Sa treci dincolo de limitele, de cadrul ce ti-a fost impus prin nastere, sa nu ramai sclavul perceptiei senzoriale si empirice, sa incerci sa le depasesti.
Asa a aparut geometria neeuclidiana, care sfideaza perceptia senzoriala a spatiului; fizica relativista, care transgreseaza perceptia empirica a timpului, energiei si miscarii; constientizarea limitelor limbajului uman, inadecvat situatiilor in care nu mai exista o diferenta clara intre subiect si obiect si dincolo de care urmeaza tacerea sau compromisul de toate felurile; logicile neclasice, care incalca una sau mai multe din cele trei principii ale logicii aristotelice: identitate, necontradictie, tert exclus; imaginarea unui calcul care depaseste frontiera Turing data de ideea obisnuita, elementara de calcul etc.
Transcendenta este atat la destinatie cat si la origini. Distinctia kantiana dintre transcendent (dincolo de posibilitatile cunoasterii umane) si transcendental (relativ la achizitii ale cognitivului uman care preced orice experienta; cunoasterea apriorica). Transcendenta matematica se refera, in acord cu Euler, la operatii care nu se pot realiza prin repetarea de un numar finit de ori a unor operatii elementare, aplicate numerelor intregi si unei variabile x.
De aici, nu-i decat un pas pana la distinctiile profan-sacru, imanent-transcendent.  In aceeasi ordine de idei, se poate discuta despre transcendenta in muzica, in viziunea fenomenologiei sunetului, preconizate de Sergiu Celibidache.

Desigur, nu sunt acestea singurele nevoi umane. Dar sunt dintre cele mai importante si dintre cele mai neglijate. Traim acum un moment al unui nou inceput. Voi, oameni ai scolii si ai universitatii, voi, elevi si studenti, voi, parinti ai elevilor si studentilor, voi, oameni de cultura, intelectuali, ce ar fi sa valorificam a doua nevoie evocata mai sus si sa ne improspatam?”

Read More

joc -Paste

12 coli de hârtie, tempera, creioane colorate sau carioci, abțibilduri ca și premii,  o foarfecă, opțional un laminator și coli pentru laminator.

• imprimati cateva buc ouă și lasă-i pe copii să le coloreze/picteze
• după ce le-au decorat, taie-le în două și ascunde-le. Copiii se vor bucura foarte tare, deoarece se vor duce la „vânătoare de ouă”
• acordă 2 abțibilduri pentru fiecare ou complet și 1 abțibild pentru jumătate de ou
• câștigător va fi acela care va avea cele mai multe abțibilduri
• laminează aceste ouă dacă vrei să le folosești și cu altă ocazie sau anul următor.

Pentru copiii mai mari, poți tăia ouăle în sferturi. sursahttps://4childrenblog.wordpress.com/2016/03/26/jocul-oualelor-gigantice/:

 

Read More

testul casei

Casa este o prezenţă des întâlnită în desenele copiilor, mai ales la fete, dar, de asemenea și la băieți. Acest lucru se asociează cu un sentiment interior puternic, ca nevoia şi dorinţa de a trăi protejat în siguranţă acasă şi evitarea pericolelor din lumea exterioară. Astfel, copiii proiectează pe hârtie modul lor propriu de viaţă, legăturile afective care-l leaga de familia lui şi relaţia sa cu lumea din afara.

Desenul casei poate fi prezent în schiţă foarte schematică şi simplă la copii de patru-cinci ani. În medie, începând cu vârsta de 6 ani, casa începe să dețină mai multe detalii variate. Poate fi mare, mică, sau cu mai multe elemente prezente (copaci, plante, animale, nori, foc, fum, etc …).

Testul casei poate da informaţii valoroase cu privire la diferite aspecte ale temperamentului copilului, lumea lor emoţională şi modul în care aceasta se referă la mediul extern.

Caracteristici generale ale casei:

Element:	Interpretare:
Casă mare	Este asociată, de obicei, cu bucuria şi bunăstarea. Copilul ce o desenează, probabil, este sociabil, capabil să arate afecţiune şi prietenos. Casa lui este confortabilă şi întotdeauna deschisă pentru prieteni.
Casă mică	Necesitate de autoapărare împotriva lumii exterioare, introversiune. În funcție de vârsta copilului, timiditate, dificultăţi în relaţiile cu colegii, temeri şi / sau sentimente de inferioritate.
Casă înaltă	Atunci când casa este prea alungită în înălţime pot fi semne de nevoie să crească pentru a ajunge la maturitate. Este caracteristică a unor copii cu probleme emoționale acasă şi care doresc să crească pentru a se emancipa.
Casă joasă	Casele mici, cu distanța mică dintre podea și tavan față de lăţimea acesteia, sunt asociate cu sentimente de opresiune, anxietate, griji, supărare acasă, mai ales dacă nu există liniea solului sau sunt deformate, neterminate.
Casă cu etaj	Dacă se efectuează la o vârstă mai mică de 9 sau 10 ani poate fi asociată cu un nivel cognitiv bun. Copil sensibil, atent, minuțios, în relaţii bune cu familia şi exteriorul.
Casă cu aspect de castel	Poate fi interpretată în moduri diferite, în funcţie de caracteristicile de vârstă şi de copil. Pe de o parte, avem de-a face cu un copil cu imaginaţie mare, care îi place să viseze şi să creeze locuri şi personaje, dar poate indica, de asemenea, un caracter puternic, cu o pofta de putere. Interpretarea depinde de așezarea celorlalte elemente. La copiii mai mari poate însemna protecţie şi fuga de lumea reală, nevoia de a se apăra de elementele externe, care sunt considerate ca fiind periculoase sau nedorite.
Casă de la țară	Adesea este legată de dorința de a căuta linişte, viaţă paşnică şi de evadare din lumea urbană plină de zgomot şi grabă. Poate indica, de asemenea, sensibilitatea și gustul pentru artă.
Casă cu grădină	În general este un semn pozitiv în cazul în care distribuţia sa este proporţională cu mărimea casei. Poate simboliza un gust pentru spaţii deschise, activităţi în aer liber, natura şi animalele. Este caracteristică a extrovertiților (dacă nu există ziduri sau garduri), cu sensibilitate şi deschiderea către ceilalți.

Read More

Testul persoanei

Cerința de a desena o persoană va fi îndeplinită în concordanţă cu dinamica bazală, tipică şi unică a personalităţii individului, relevând date esenţiale despre el însuşi prin abordarea de către el a sarcinii de a face desenul unei persoane.Se presupune că în desenul unei persoane vor fi prezente – într-o anumită măsură – atât imaginea sa despre sine, cât şi cea despre sinele ideal. El va putea, desigur, să prezinte o persoană semnificativă pentru el: părinte, rudă, soţ, profesor, etc.

Un pas iniţial în interpretare este de a descrie pur şi simplu figurile desenate. Sunttinere sau bătrâne? Active sau inactive? Flexibile sau rigide? Frumoase sau urâte? Masive sau mici? Vesele sau triste? Formale sau obişnuite? Musculoase sau slabe şi atrofiate? Agresive şi dominante sau pasive? Multe asemenea probleme pot fi ridicate şi pot sugera diferite ipoteze interpretative privind subiectul care a desenat asemenea figuri.

După această fază iniţială a examinării, ar trebui să se concentreze atenția asupra celor patru zone majore ale desenelor:

1.Capul – sediul concepţiei despre Sine şi al Eului. Se relaţionează perceptiv cu lumea exterioară. Ochii şi urechile primesc stimuli sau date extrapersonale . Gura serveşte pentru încorporarea unor lucruri (adică dependenţa orală) şi ca o ieşire a agresivităţii , prieteniei şi a unor emoţii. În zona capului se manifestă aspiraţii şi frustraţii intelectuale . Aici este, deasemeni, acceptată, respinsă sau ignorată dragostea. Astfel este acceptată sau respinsă lumea altor fiinţe umane sau se ia o altă aitudine în raport cu ea. Aspiraţii de strălucire pot fi relevate în detalierea facială. Dispreţul, ura sau agresivitatea profundă pot fi văzute în ochi întunecoşi, sfredelitori. Hipersensibilitate sau chiar suspiciune pot fi remarcate într-o detaliere neobişnuită a urechii. Capul poate să-i furnizeze examinatorului înţelegerea cea mai validă asupra interacţiunii subiectului cu alţii,cât şi asupra imaginii de sine.

2.Mâinile, braţele, umerii şi pieptul – Ele se combină pentru aforma o unitate funcţională capabilă să execute comenzile corticale sau impulsurile corporale. Pot fi observate mărimea, forma, puterea, gradul de extindere spre exterior, gradul de agresivitate şi semnele conflictuale. Desenează subiectul figurile căutând ajutor? Caută el să se manifeste agresiv? Se ia el “latrântă” cu lumea? Smulge el orice poate de la alţii? Se retrage faţă de ceilalţi şi faţă de lume pentru a seinterioriza? Este capabil din punct de vedere fizic sau slab şi inadecvat? Cum este puterea fizică afigurilor faţă de puterea fizică a subiectului?

3.Torsul (trunchiul)– Acesta indică trăsături de putere similare cu cele ale braţelor, umerilor şi pieptului. Aici, îmbrăcămintea acoperă corpul şi este importantă simbolic ca“faţadă” sau “frontispiciu”, partea pe care subiectul o prezintă lumii. Aici este văzută sublinierea liniei mediene la persoanele dependente sau la cele preocupate de dificultăţi somatice. Indicatori ai constrângerii şi controlului sunt cravatele, cordoanele, bijuteriile care caută să taie (să reteze)impulsurile aociate în mod simbolic cu torsul.

4.Picioarele şi labele picioarelor – Aici sunt indicate autonomia, auto-mişcarea, auto-direcţia şi echilibrul. Cineva care desenează picioare lungi arată tendinţe de autonomie. O figură echilibrată sau care se clatină arată stabilitate, respectiv instabilitate emoţională. Stabilitatea sau instabilitatea pot fi relevate prin simetrie sau asimetrie. La figurile bărbăteşti, picioarele sunt indicatorul masculinităţii sau al dubiilor în ceea ce priveşte masculinitatea; la figurilefeminine picioarele indică preocupări sexuale.

Scopul este de a identifica zonele de conflict, exagerare, omisiune şi distorsiune. Care părţi ale corpului sunt scoase în evidenţă în mod special prin haşurare, mărire sau negarea realizată prin omisiune? Unde a făcut subiectul ştersături? Ce linii sunt accentuate? Ce linii sunt slabe? Interacţiunea celor patru zone corporale este esenţială. Discrepanţele de interpretare între diferitele zone trebuie să fie rezolvate. În acest moment examinatorul ia în considerare mediul subiectului, structura lui familială, nemulţumirile principale, descrierea figurilor şi comentariile spontane.

Read More

testul copacului

Ideea de a utiliza desenul arborelui ca instrument de diagnostic psihologic i-a aparţinut lui Emile Jucker, Consilier de orientare profesională la Fägsvil, cantonul Zurich. Ulterior, un alt psiholog elveţian Ch. Koch, publică un manual (1937) complet cu date statistice: „cercetări experimentale”, un capitol special cu referire la dezvoltarea expresiei grafice la copil, tehnica de interpretare a desenului şi un studiu istorico-cultural asupra simbolismului arborelui.

Tema arborelui solicită proiecţia unei lumi interioare, prin intermediul unor mişcări grafice pe care voinţa conştientă nu le alterează;este proiectat grafic într-un spaţiu simbolic cu semnificaţii arhetipale. Marginile foii capătă semnificaţiile unor limite şi sunt resimţite uneori ca obstacole sau zone de sprijin.

Interpretare:

Pasul nr. 1: se analizează aşezarea în pagină: aşezarea normală este în centru (distanţă de 15% de margini)

• privim axele + – se îndoaie foaia:
  – partea stângă a paginii: – proiecţia unor aspecte care ţin de trecut, pasivitate, introversie, dependenţă de afectivitatea maternă (depresie)
  – partea dreaptă a paginii: – proiecţii care sunt legate de viitor, activism, extroversie, relaţia cu autoritatea parentală (optimism)
  – partea superioară: – suportă reprezentări care ţin de conştient, relaţia cu aspiraţiile, cerul,proiecţia spirituală
  – partea de jos: – inconştientul, relaţia cu originea, cu pământul, fiecare copac este înrădăcinat în pământ. (conceptul lui Young – inconştientul colectiv pentru că toţi copacii sunt înrădăcinaţi în pământ)
• semnificaţia fiecărui cadran:
  – partea stângă sus: zona de proiecţie a pasivităţii (zona spectatorului vieţii)
  – partea dreaptă sus: zona confruntării active cu viaţa
  – partea stângă jos : zona conflictelor legate de debut, regresie, fixaţii la stadii primitive ale existenţei
  – partea dreaptă jos: zona pulsiunilor, zona nostalgiei pământului
• fiecare colţ este dominat de un semn:
  – colţul din stânga sus: este simbolizat de aer, emergenţă spre afară
  – colţul din dreapta sus: este simbolizat de foc, aspiraţie, ceva care se consumă
  – colţul din stânga jos: apa – simbolul inconştientului
  – colţul din dreapta jos: pământul – reprezentări legate de materie, de cădere, de infem.
  Pasul nr. 2: se analizează calitatea desenului, adică mărimea desenului:
  – un copac mic – o persoană care se vede neînsemnată, un eu slab, sentimente de depresie
  – un copac mare – un entuziasm compensatoriu (compensează un anumit deficit)
• Pasul nr. 3: se analizează perspectiva:
  – copac schiţat – pentru că subiectul nu se implică, fie pt. că este plictisit, fie că este nesigur pe el
  – copac bine conturat + iarba + floricele + etc => nevoie de suport
• Pasul nr. 4: se analizează calitatea liniilor:
  1. se dă subiectului creion şi gumă şi ne legăm de simbolistica zonei pe care subiectul o şterge – linii putemice : – agresivitate (indivizi agresivi) – linii subţiri: – fragilitate, insecuritate
  2. Subiecţii care desenează la modul impulsiv: – tendinţa de exteriorizare şi impulsivism
  3. Liniile îngrijite : – autocontrol ridicat
  4. Linii prea îngrijite : – rigiditate
  Pasul nr. 5: se urmăreşte simetria:
  – simetric: predomină logicul, raţionalul, controlul – perfect simetric: rigiditate, compulsivitate (compulsivitate = oamenii nesiguri de un gest pe care l-au făcut – ex.: controlează dacă au închis uşa de 7 ori), trecerea la act.
  – nesimetric: prezintă tendinţa de exteriorizare necontrolată Omiterea unei anumite părţi a desenului, nu este accidentală – subiectul refuză să se gândească la problema respectivă. Ex.: – nu desenează coroana: – conflict în relaţiile sociale – nu desenează trunchiul: – nu desenează eul
  Pasul nr. 6: umbrirea:- anxietate legată de simbolistica zonei respective – înnegrirea – agresivitate
  Pasul nr. 7: sugestia pe care ne-o crează arborele: dacă este falnic sau caraghios
  Pasul nr. 8: dacă pe trunchi este desenat un ciot sau o scorbură, înseamnă că în decursul existenţei, a existat un eveniment care l-a marcat pe individ (un accident) – indicele lui Wittgenstein ne spune la ce vârstă s-a produs tragedia respectivă. Se măsoară desenul în mm. Calculăm vârsta în ani şi luni şi împărţim H (înălţimea întregului desen) la vârsta
  – x indicele lui Wittgenstein.
  – măsurăm în mm de jos la punctul unde apare ciotul =h (înălțimea până la care apare ciotul) şi împărţim la x (indicele lui W.)
  – h/x = vârsta traumatismului
  Ex.: – subiectul are 40 ani – arborele are 120 mm – linia stg. este întreruptă la 12,9cm de la baza => 12,9 / 3 = 4,3 ani
  Puncte reper de interpretare a diferitor laturi ale personalităţii, preluate din cartea „Testul Arborelui” de Denise de Castilla:
  1. Introversiunea:
     Arbore foarte mic; • Baza trunchiului închisă sau încercuită; • Situare în stânga paginii ( agăţare de trecut, teamă de a se implica în relaţiile cu ceilalţi, teamă de contact); • Absenţa uneori a coroanei şi frunzişului; • Înnegriri ( anxietate) ; • Coroana complet închisă; • Arborele crescut din ghiveci; • Ramuri schiţate dintr-o singură linie.
  2. Extraversiunea: • Arbore mare; • Frunziş des; • Marginile frunzişului sunt fine, adeseori rotunjite, cu deschideri; • Obiecte diverse desenate în frunziş sau în jurul arborelui ( nevoie de schimbare şi de contact)
  3. Imaturitatea: • Baza foii este luată că bază a arborelui; • Forme repetitive; • Neîndemânare grafica; • Trunchi sudat – trunchi S ( care intră în frunziş, după Koch); • Ramuri desenate dintr-o singură linie Toate aceste caracteristici pot indica o lipsă de maturitate afectivă şi, eventual, o inhibare a dezvoltării intelectuale.
  4. Debilitate: • Forme sărace şi infantile; • Linii frustre şi neregulate; • Stereotipii ( exagerării ale regularităţii); • Absenţa liniei solului; • Ramuri trasate dintr-o singură linie; • Trunchi conic; • Trunchi separat de frunziş printr-o linie.
  5. Anxietate – angoasă: • Înnegrire a liniei solului, rădăcinilor, trunchiului, ramurilor, frunzişului; • Presiune susţinută sau spasmodică; • Arbore mic; • Arbore situat în stânga paginii; • Linii trasate discontinuu; • Arbore foarte stufos; • Ramuri lipsite de frunze.
  6. Nervozitate: • Liniile desenate se întrepătrund, se întretaie şi se amestecă în frunziş; • Frunzişul este neregulat, cu linii confuze; • Înnegriri; • Linii ascuţite ( releva în egală măsură agresivitatea); • Baza trunchiului este barata şi înnegrită; • Apăsare insistentă şi spasmodica; • Linii necontrolate ( control emotiv deficitar); • Linii retuşate, în zigzag.
  7. Tendinţa depresivă: • Frunziş căzut ( tip salcie plângătoare); • Trunchi discontinuu, linii spasmodice; • Arborele este mic, cu ramuri fără frunze, trasate din linii unice; • Porţiuni înnegrite ( semn de angoasa); • Sisteme de linii trasate în direcţii opuse în frunziş; • Semne de nervozitate ( linii discontinue, retuşate…); • Linii uşor trasate ( lipsa de sprijin).
  8. Impulsivitatea: • Ramuri în formă de tub; • Linii aruncate, lansate; • Înnegriri; • Linii spasmodice; • Linii trasate în direcţii opuse.
  9. Agresivitatea: • Unghiuri ascuţite; • Înnegriri; • Linii frânte sau unghiulare; • Săgeţi îndreptate înspre trunchi ( autoagresivitate), sau înspre interior; • Rădăcini nuanţate şi multiple; • Trunchi rugos, înnegrit sau „zebra”; • Ramuri sau frunze ascuţite; • Ramuri tubulare; • Frunze de ilex.
  10. Probleme sexuale: • Rădăcini importante, ascuţite, răsucite, cu linii frânte; • Linia solului haşurata sau în unghi; • Înnegriri la baza arborelui; • Baza arborelui acoperită de tufe şi ierburi; • Ramuri tubulare ( impulsivitate); • Ramuri încrucişate ( ambivalenta); • Arbore crescut în ghiveci;
  11. Nevroze şi psihoze: • Arbore mic sau foarte mare ( sentiment de inferioritate sau exaltare imaginativa); • Înnegriri ( anxietate, angoasa); • Frunziş imens şi apăsător ( control imaginativ deficitar); • Îngustare a trunchiului ( blocaj al încărcăturii afective); • Rădăcini mari şi îndreptate în jos ( probleme sexuale); • Trunchi împărţit în două ( divizare a personalităţii); • Ramuri fără frunze ( lipsa de contact şi schimburi cu altcineva); • Crestături în partea stângă a trunchiului ( traumatism în trecut); • Coroană diformă şi neregulat desenată ( lipsa unei înlănţuiri logice a ideilor); • Forma infantilă (regresie); • Ramuri frontale ( probleme psihologice); • Apăsare spasmodica în trasarea liniilor ( agresivitate); • Repetarea unor motive diferite: cercuri, etc. ( tendinţa obsesionala, perseveraţie); • Încrucişarea ramurilor ( ambivalenţă); • Linii retuşate ( anxietate); • Coroana căzută (tendinţa depresivă); • Forme inautentice ( rupere de realitate).
  12. Alcoolismul: • Linii tremurate; • Linii fine şi fără suport, discontinue câteodată; • Mici semne repetate, înnegriri, forme rotunde în coroană ( tendinţa de perseveraţie); • Coroana căzută ( semn al depresiei); • Lărgiri şi îngustări ale trunchiului ( blocarea încărcăturii afective); • Ramuri întrepătrunse în coroană ( contradicţie intimă); • Arbore crescut din ghiveci ( sentiment de închidere în problemele personale).

Read More

Testul familiei

Testul desenării familiei implică interpretări ale tuturor figurilor desenate dar şi a amplasamentului acestora, a relaţiei dintre erou, părinţi şi fraţi.

Testul desenului familiei a fost publicat de Louis Corman, subdenumirea „Testul desenului familiei în practica medico-pedagogică”,cu 103 figuri în 1967.

Analiza se realizează în plan formal şi în cel de conţinut. Elementele formale ale desenului sunt împărţite în două categorii:trăsături izolate şi structuri de ansamblu. Există astfel trei nivele ale interpretării standardizate de Corman: nivelul grafic, nivelul structurilor formale şi nivelul conţinutului. Analiza la nivel grafic se referă la: modul de desenare a liniilor, calitatea şi forţa acestora şi la zona de plasare. Analiza structurilor formale include gradul de perfecţionare a desenului, structura formală a grupului de personaje cu interacţiunea reciprocă dintre acestea diferenţiind între tipul de personalitate rigid şi cel senzorial. Analiza la nivelul conţinutului introduce ipoteza diferenţei dintre situaţia în care copilul, renunţând la imaginaţie şi fantezie, ne prezintă propria sa familie prezentând în desen ordinea ierarhică a vârstelor şi importanţei şi situaţia când intervenţia factorilor interiori subiectivi îl va conduce spre proiectarea în desen a dorinţelor. Se cere în acest sens compararea între realitatea familiei copilului şi familia din desen, conform atitudinii generate de nivelul controlului şi de prevalenţa principiului plăcerii vs. principiul realităţii. Diagnoza poate exprima nivelul de maturitate afectivă şi al adaptării la real, modul de funcţionare al mecanismelor de apărare în apărarea faţă de angoasă. Dintre comportamentele particulare cu valoare diagnostică intervin:

1.valorizarea prin atenţie, care poate fi evidentă prin numărul de amănunte şi expresivitatea personajului desenat, desenarea de la început, talia mai mare a figurii, detalii supra adăugate, rolul privilegiat relevat prin anchetă, identificarea copilului cu respectivul personaj;

2.devalorizarea exprimată prin: talia mai mică a personajului, plasarea în planul ultim sau pe marginea paginii, distanţarea de celelalte personaje sau mai jos, desenarea ei evident cu detalii importante lipsă sau cu mult mai multe detalii, prin schimbarea vârstei sau estimări depreciative la anchetă, schimbarea numelui real în situaţia când celorlalte personaje li s-a păstrat numele şi, în anumite cazuri, prin identificare explicită. Un mod extrem de exprimare a devalorizării este bararea sau tăierea personajului după ce a fost desenat;

3.deplasarea, care poate interveni prin schimbarea sexului, vârstei sau situaţiei personajelor desenate (de exemplu, în cazul unei regresii, personajele pot fi reprezentate ca şi copiii foarte mici sau bebeluși), sau sub forma unor personaje dubluri, respectiv personaje foarte asemănătoare ca vârstă, sex, situaţie reprezentând o tendinţă a subiectului care nu se poate exprima direct. În unele situaţii, personajul poate fi şi un animal, travestiul reprezentând un maxim de cenzură. În general, când apar animale în desen, fenomenul de regresie este evident;

4.modul de exprimare a legăturilor afective prin distanţa sau apropierea dintre personaje;

5.analiza identificării şi a nivelului acesteia, conştient sau inconştient, precum şi a dinamicii conflictuale a personajelor. Se pot explora prin desenul familiei conflictele fraternale infantile, reacţiile agresive, reacţiile depresive, precum şi complexul oedipian.

Testul exprimă activitatea imaginativă a copilului în registrul conştient, dar şi în cel al fantazării pasive. Autorul insistă în acest sens asupra faptului că psihologia relaţiilor interpersonale nu poate fi înţeleasă fără permanente referinţe la cadrul conceptual psihanalitic. În planul dezvoltării psihice, testul poate studia maturizarea psihomotorie şi intelectuală, precum şi caracteristicile diferenţiale dintre cele două sexe.

Read More

mariuca -sceneta

sursa: http://blogserbari.blogspot.ro/2015/05/mariuca.htmlhttp://blogserbari.blogspot.ro/2015/05/mariuca.html

PERSONAJE:

Măriuca

Mama

Povestitorul

Cocoşul

Motanul

Oglinda

Pieptănele

Periuţa de dinţi

Masa

Patru copii: Monica, Oana, David, Codruţ

Păpuşa

Ursul

Iepuraşul

Acţiunea are două locuri de desfăşurare: acasă şi la grădiniţă.

Povestitor:

A fost odată o fetiţă

Ce Măriuca se numea

Şi, somnoroasă cum era,

Ea zi de zi întârzia

La grădiniţă.

Mama:

-Scoală, draga mea fetiţă,

Să te duci la grădiniţă.

Toţi copiii au plecat,

Numai tu mai eşti în pat!

Măriuca:

-Of! Mi-e somn, mi-e tare somn,

Lasă-mă, vreau să mai dorm!

Cocoşul:

-Cucuriguuu! Cucuriguuu!

Cucuriguuu, ce ruşine,

Ca să te trezesc pe tine,

De o oră am cântat

Şi tu tot nu te-ai sculat!

Am cântat de-am obosit

Şi tu tot nu te-ai trezit!

Mama:

-Haide, Măriucă, scoală

Şi mergi iute şi te spală!

Somnul iute o să plece,

De te speli cu apă rece!

Măriuca:

-Apă rece?! Brr!... Mi-e frică,

Şi-apoi nu sunt murdărică!

Mama:

-Eu acuma plec de-acasă,

Trebuie să merg la muncă.

Tu te-îmbracă şi mănâncă!

Micul dejun e pe masă.

La revedere, Măriucă!

Măriuca:

-Nu te-ngrijora,mămică,

Mă descurc şi singurică!

Mama pleacă, fetiţa ţopăie de bucurie.

Tii!.. ce bine c-a plecat,

De spălat iată-am scăpat!

Of! Acum să mă îmbrac!

Unde-i rochia?

Motanul:

-E sub pat!

Măriuca:

-Dar ciorapii, unde-or fi?

Nu-i zăresc deloc pe-aci!

Îi caută

Nu-s sub scaun, nu-s sub masă,

Poate i-o fi luat mămica

Să mi-i coasă!

Motanul:

O să-i cauţi mult şi bine,

Că-s aici, în coş, la mine!

Cum să le găseşti, când toate

Ţi le lasi împrăştiate?

N-am mai întâlnit vreo fată

La fel de dezordonată!

Măriuca:

-Ia mai taci, măi Motănel,

Parcă tu ai fi altfel?

Toată ziua leneveşti,

Torci, te plimbi, te linguşeşti

Şi de vezi vreun şoricel

Nici nu te iei după el!

Motanul:

-Dar măcar eu sunt curat,

Tu deloc nu te-ai spălat!

Dinţii nu ţi-ai periat,

Părul nu ţi-ai pieptănat!

Măriuca:

-Dar, mă rog, ţie ce-ţi pasă?

Eu şi-aşa sunt tot frumoasă!

Motanul:

-Eşti frumoasă? Ieşi în tindă

Şi te uită în oglindă!

Măriuca:

-Da, mă uit, crezi că mi-e frică?

Motanul:

-Să vedem ce o să zică!

Oglinda:

-Ei, îţi place ce zăreşti?

Uite ce murdară eşti!

Şi din grupa de copii,

Nimeni nu te va iubi.

Măriuca:

-Eşti oglindă mincinoasă!

Ţi-e necaz că sunt frumoasă

Şi de-aceea mă poceşti!

Oglinda:

-Nu te mint, fetiţă mică,

Dar eşti tare murdărică!

Măriuca:

-Nu te cred, eşti mincinoasă

Şi oricum mie nu-mi pasă!

Nu mă joc cu alţi copii,

Eu mă joc cu jucării.

Plec la grădiniţă-ndată!....

Dar nu îmi găsesc o gheată!

 Caută gheata.

Motanul:

-În bufet ai căutat?

Măriuca:

-Am găsit-o.

 Se încalţă.

-Am plecat!

Pieptănele:

-Părul nu ţi-ai pieptănat

Şi nu ţi-ai legat fundiţă.

Aşa pleci la grădiniţă?

Măriuca:

-Ia mai lasă-mă în pace,

Să mă pieptăn nu îmi place!

Grija mea n-o mai purta,

Căci îmi stă bine şi-aşa!

Periuţa de dinţi:

-Dinţii ţi s-au cariat

De când nu te-ai mai spălat,

Haide, vino de te spală!

Măriuca:

-Nu vreau, pasta e amară!

Masa:

-Vino să te-aşezi la masă!

Pâinea-i proaspătă, gustoasă,

Mămica ţi-a pregătit:

Brănză, ouă şi lăptic.

Măriuca:

-Brănză, ouă eu nu vreau!

Lapte dulce eu nu beau!

Pâinea nu e feliată...

Masa:

-Dar ce-şi place, dragă fată?

Măriuca:

-Prăjituri şi ciocolată!

Fiindcă n-ai, eu plec îndată!

Motanul, Pieptănele, Periuţa de dinţi, Masa:

-Cum o să te duci aşa?

Nu pleca, stai, nu pleca!

Povestitorul:

A plecat, n-a ascultat

Şi-a ajuns la grădiniţă

Cea mai murdară fetiţă.

Ce copil dezordonat!

Măriuca:

-Copii, bună dimineaţa!

David:

-Iarăşi ai întărziat!

Monica:

-Uite ce murdară-i faţa!

Codruţ:

-Şorţuleţul e pătat!

Oana:

-Gulerul nu-i aranjat!

David:

-Ghetele nu sunt curate!

Monica:

-Unghiile nu-s tăiate!

Oana:

-N-o să te mai joci cu noi!

Măriuca:

-Nici nu-mi pasă, sunteţi răi!

Mă joc cu păpuşile.

Păpuşa:

-Nu vrem să te joci cu noi,

 Ne pătezi rochiţele!

Uite cât eşti de murdară,

Întâi du-te şi te spală!

Măriuca:

-Să mă joc cu Martinică!

Ursul:

-Nu m-atinge, mi-este frică!

Vezi, blăniţa mea curată

Se va murdări îndată!

Măriuca:

-Iepuraşul poate vrea

Măcar de vorbă să stea!

Iepuraşul:

-Nu vorbesc cu tine, fată,

Nu eşti ca mine curată.

Eşti murdară, nu m-atinge!

Măriuca:

-Chiar şi iepuraşul fuge!

Dacă nu mă vrea niciunul

Să iau repede săpunul,

Pieptănul şi periuţa,

Pasta şi cu forfecuţa

Şi cu ele, deîndată,

Măriuca e curată!

Îmi schimb şorţul şi rochiţa,

Şi îmi leg în păr fundiţa.

Toţi copiii vreau să zică:

Ce frumoasă e fetiţa!

Măriuca se retrage şi se aranjează.

Copiii formează un cerc, se joacă şi cântă. În mijloc se află Oana. Ea il alege pe David si danseaza împreună.David o alege apoi pe Măriuca.

Toţi copiii:

-Joacă, joacă, joacă fetiţă,

Că eşti frumoasă ca o garofiţă

Şi jocul nostru este format

Dintr-o fată şi-un băiat.

Oana şi David dansează împreună.

Joacă,  joacă, joacă-aşa,

Căci fata pe tine te vrea...

--Joacă, joacă, joacă băiete,

Căci ţara este plină de fete

Şi jocul nostru este format

Dintr-o fată şi-un băiat.

David:

-O aleg pe Măriuca.

Uite cât e de curată,

Parcă este altă fată!

Cei doi copiii dansează împreună.

Joacă, joacă, joacă-aşa,

Băiatul pe tine te vrea....

Măriuca:

-Ce bine e să fii curat,

Silitor şi ordonat.

Toţi îţi spun că arăţi bine,

Nimeni nu fuge de tine!

Ca să nu păţiţi ca mine

Vă rog sfatul să-mi urmaţi:

De acasă când plecaţi,

Întrebaţi-vă oglinda

Cât de bine arătaţi!

Cortina

Scenetă publicata în cartea De-a actorii- editura Aramis- Bucureşti, 1999.

Read More