Un pas iniţial în interpretare este de a descrie pur şi
simplu figurile desenate. Sunttinere sau bătrâne? Active sau inactive?
Flexibile sau rigide? Frumoase sau urâte? Masive sau mici? Vesele sau
triste? Formale sau obişnuite? Musculoase sau slabe şi atrofiate?
Agresive şi dominante sau pasive? Multe asemenea probleme pot fi
ridicate şi pot sugera diferite ipoteze interpretative privind subiectul
care a desenat asemenea figuri.
După această fază iniţială a examinării, ar trebui să se concentreze atenția asupra celor patru zone majore ale desenelor:
1.Capul – sediul concepţiei despre Sine
şi al Eului. Se relaţionează perceptiv cu lumea exterioară. Ochii şi
urechile primesc stimuli sau date extrapersonale . Gura serveşte pentru
încorporarea unor lucruri (adică dependenţa orală) şi ca o ieşire a
agresivităţii , prieteniei şi a unor emoţii. În zona capului se
manifestă aspiraţii şi frustraţii intelectuale . Aici este, deasemeni,
acceptată, respinsă sau ignorată dragostea. Astfel este acceptată sau
respinsă lumea altor fiinţe umane sau se ia o altă aitudine în raport cu
ea. Aspiraţii de strălucire pot fi relevate în detalierea facială.
Dispreţul, ura sau agresivitatea profundă pot fi văzute în ochi
întunecoşi, sfredelitori. Hipersensibilitate sau chiar suspiciune pot fi
remarcate într-o detaliere neobişnuită a urechii. Capul poate să-i
furnizeze examinatorului înţelegerea cea mai validă asupra interacţiunii
subiectului cu alţii,cât şi asupra imaginii de sine.
2.Mâinile, braţele, umerii şi pieptul –
Ele se combină pentru aforma o unitate funcţională capabilă să execute
comenzile corticale sau impulsurile corporale. Pot fi observate mărimea,
forma, puterea, gradul de extindere spre exterior, gradul de
agresivitate şi semnele conflictuale. Desenează subiectul figurile
căutând ajutor? Caută el să se manifeste agresiv? Se ia el “latrântă” cu
lumea? Smulge el orice poate de la alţii? Se retrage faţă de ceilalţi
şi faţă de lume pentru a seinterioriza? Este capabil din punct de vedere
fizic sau slab şi inadecvat? Cum este puterea fizică afigurilor faţă de
puterea fizică a subiectului?
3.Torsul (trunchiul)– Acesta indică
trăsături de putere similare cu cele ale braţelor, umerilor şi
pieptului. Aici, îmbrăcămintea acoperă corpul şi este importantă
simbolic ca“faţadă” sau “frontispiciu”, partea pe care subiectul o
prezintă lumii. Aici este văzută sublinierea liniei mediene la
persoanele dependente sau la cele preocupate de dificultăţi somatice.
Indicatori ai constrângerii şi controlului sunt cravatele, cordoanele,
bijuteriile care caută să taie (să reteze)impulsurile aociate în mod
simbolic cu torsul.
4.Picioarele şi labele picioarelor –
Aici sunt indicate autonomia, auto-mişcarea, auto-direcţia şi
echilibrul. Cineva care desenează picioare lungi arată tendinţe de
autonomie. O figură echilibrată sau care se clatină arată stabilitate,
respectiv instabilitate emoţională. Stabilitatea sau instabilitatea pot
fi relevate prin simetrie sau asimetrie. La figurile bărbăteşti,
picioarele sunt indicatorul masculinităţii sau al dubiilor în ceea ce
priveşte masculinitatea; la figurilefeminine picioarele indică
preocupări sexuale.
Scopul este de a identifica zonele de conflict,
exagerare, omisiune şi distorsiune. Care părţi ale corpului sunt scoase
în evidenţă în mod special prin haşurare, mărire sau negarea realizată
prin omisiune? Unde a făcut subiectul ştersături? Ce linii sunt
accentuate? Ce linii sunt slabe? Interacţiunea celor patru zone
corporale este esenţială. Discrepanţele de interpretare între diferitele
zone trebuie să fie rezolvate. În acest moment examinatorul ia în
considerare mediul subiectului, structura lui familială, nemulţumirile
principale, descrierea figurilor şi comentariile spontane.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu