Testul familiei

Testul desenării familiei implică interpretări ale tuturor figurilor desenate dar şi a amplasamentului acestora, a relaţiei dintre erou, părinţi şi fraţi.

Testul desenului familiei a fost publicat de Louis Corman, subdenumirea „Testul desenului familiei în practica medico-pedagogică”,cu 103 figuri în 1967.

Analiza se realizează în plan formal şi în cel de conţinut. Elementele formale ale desenului sunt împărţite în două categorii:trăsături izolate şi structuri de ansamblu. Există astfel trei nivele ale interpretării standardizate de Corman: nivelul grafic, nivelul structurilor formale şi nivelul conţinutului. Analiza la nivel grafic se referă la: modul de desenare a liniilor, calitatea şi forţa acestora şi la zona de plasare. Analiza structurilor formale include gradul de perfecţionare a desenului, structura formală a grupului de personaje cu interacţiunea reciprocă dintre acestea diferenţiind între tipul de personalitate rigid şi cel senzorial. Analiza la nivelul conţinutului introduce ipoteza diferenţei dintre situaţia în care copilul, renunţând la imaginaţie şi fantezie, ne prezintă propria sa familie prezentând în desen ordinea ierarhică a vârstelor şi importanţei şi situaţia când intervenţia factorilor interiori subiectivi îl va conduce spre proiectarea în desen a dorinţelor. Se cere în acest sens compararea între realitatea familiei copilului şi familia din desen, conform atitudinii generate de nivelul controlului şi de prevalenţa principiului plăcerii vs. principiul realităţii. Diagnoza poate exprima nivelul de maturitate afectivă şi al adaptării la real, modul de funcţionare al mecanismelor de apărare în apărarea faţă de angoasă. Dintre comportamentele particulare cu valoare diagnostică intervin:

1.valorizarea prin atenţie, care poate fi evidentă prin numărul de amănunte şi expresivitatea personajului desenat, desenarea de la început, talia mai mare a figurii, detalii supra adăugate, rolul privilegiat relevat prin anchetă, identificarea copilului cu respectivul personaj;

2.devalorizarea exprimată prin: talia mai mică a personajului, plasarea în planul ultim sau pe marginea paginii, distanţarea de celelalte personaje sau mai jos, desenarea ei evident cu detalii importante lipsă sau cu mult mai multe detalii, prin schimbarea vârstei sau estimări depreciative la anchetă, schimbarea numelui real în situaţia când celorlalte personaje li s-a păstrat numele şi, în anumite cazuri, prin identificare explicită. Un mod extrem de exprimare a devalorizării este bararea sau tăierea personajului după ce a fost desenat;

3.deplasarea, care poate interveni prin schimbarea sexului, vârstei sau situaţiei personajelor desenate (de exemplu, în cazul unei regresii, personajele pot fi reprezentate ca şi copiii foarte mici sau bebeluși), sau sub forma unor personaje dubluri, respectiv personaje foarte asemănătoare ca vârstă, sex, situaţie reprezentând o tendinţă a subiectului care nu se poate exprima direct. În unele situaţii, personajul poate fi şi un animal, travestiul reprezentând un maxim de cenzură. În general, când apar animale în desen, fenomenul de regresie este evident;

4.modul de exprimare a legăturilor afective prin distanţa sau apropierea dintre personaje;

5.analiza identificării şi a nivelului acesteia, conştient sau inconştient, precum şi a dinamicii conflictuale a personajelor. Se pot explora prin desenul familiei conflictele fraternale infantile, reacţiile agresive, reacţiile depresive, precum şi complexul oedipian.

Testul exprimă activitatea imaginativă a copilului în registrul conştient, dar şi în cel al fantazării pasive. Autorul insistă în acest sens asupra faptului că psihologia relaţiilor interpersonale nu poate fi înţeleasă fără permanente referinţe la cadrul conceptual psihanalitic. În planul dezvoltării psihice, testul poate studia maturizarea psihomotorie şi intelectuală, precum şi caracteristicile diferenţiale dintre cele două sexe.