Apa vietii, Fratii Grimm

preluare:   http://copiipovesti.blogspot.ro/2016/03/fratii-grimm-poveste-apa-vie-partea-I.html?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed:+blogspot/wHmdj+%28Povesti+pentru+copii%29
Povestea Apa vieții a Fraților Grimm mi-a adus aminte de două basme românești de excepție, pe care orice copil ar trebui sa le citească, Greuceanu a lui Petre Ispirescu si Harap Alb a lui Mihai Eminescu.  
Am tradus această poveste dupa versiunea în limba engleză, găzduita de Authorama.
Daca vrei să citești această poveste în limba germană, poți accesa linkul  Proiectul Gutenberg.



Apa vieţii |The Water of Life | Das Wasser des Lebens de Fraţii Grimm 

Cu mult înainte ca tu și cu mine să ne fi născut, domnea într-o ţară un rege tare bun şi iubitor, ce avea trei fii. Şi regele acesta, nu ştiu cum a făcut de a căzut atât de bolnav, încât nimeni nu mai credea c-ar putea să se mai însănătoşească. 
Cei trei fii ai regelui erau peste măsură de mâhniţi de boala tatălui lor şi în timp ce se plimbau, într-o dimineaţă mohorâtă, pe aleile parcului regal, în faţa lor s-a ivit un bătrânel simplu, care i-a întrebat care era povara și pricina supărării lor. 
Prinţii i-au spus acestuia, cu disperare, că tatăl lor era tare bolnav, că se temeau că e pe patul de moarte si că nu exista vreun leac pentru boala lui. 
- Ar fi un leac, totuși, le-a spus moșneagul. Se numeşte Apa vieţii. Părintele vostru se va face bine, dacă va bea câteva înghiţituri din ea, numai că această apă este foarte greu de găsit. 
- Eu trebuie s-o găsesc, a spus cel mai mare dintre fii și s-a dus la căpătâiul regelui bolnav şi i-a cerut îngăduinţa să pornească în căutarea leacului care- i va salva viața. 
- Nu, i-a răspuns regele, cu durere. Mai bine mor, decât să te las să pleci să înfrunţi primejdiile pe care le vei putea întâlni în călătoria asta! 
Tânărul prinţ a stăruit atât de mult încât regele i-a dat binecuvântarea sa.
 Ieşind din cămările împărăteşti, băiatul şi-a spus: 
- Dacă aduc apa care îl va lecui pe tatăl meu, acesta mă va iubi mai mult decât pe fraţii mei şi mă va face moştenitorul regatului. 
Aşadar, a pornit la drum şi, după ce a mers cale lungă, a ajuns pe poteca unei văi adânci, mărginită pe o parte de bolovani uriaşi de piatră, iar pe cealaltă de o pădure. 
Şi cum mergea el îngândurat, la o răspântie, cocoţat pe o stâncă, s-a ivit un pitic cam urâţel, ce purta o mantie roşie și-o scufie albă ca neaua, care l-a întrebat: 
- Dar ce cauţi, Mărite prinț, pe aceste tărâmuri? 
- Ce treaba ai tu, arătare, i-a răspuns prinţul trufaş, şi-a plecat mai departe pe calul său. 

Cuvintele prinţului l-au jignit foarte tare pe pitic şi, ca să se răzbune, a slobozit către el o vrajă rea, astfel încât, tânărul s-a pomenit pe o cărare atât de îngustă, încât nu mai putea să se întoarcă. Şi când a vrut să descalece, picioarele i-au rămas înţepenite în scări. 
A mai apucat să audă râsul piticului satisfăcut, apoi, s-a transformat în stană de piatră. 
Bolnavul rege l-a aşteptat timp îndelungat, dar fiul sau cel mare nu s-a mai întors. 

Văzând aşa, mijlociul i-a cerut atunci tatălui sau să-i dea voie să pornească şi el în căutarea apei dătătoare de viaţă. Regele s-a împotrivit la început, dar a trebuit să se înduplece în cele din urmă. 
Tânărul crai a pornit pe aceeaşi cale şi s-a întâlnit şi el cu acelaşi pitic care l-a întrebat 
- Dar unde te grăbeşti aşa, Mărite prinţ? 
- Vezi-ţi de treaba ta, băgăciosule! i-a răspuns dispreţuitor prinţul cel mijlociu. 
Şi, fără să mai privească în urmă, a pornit mai departe. 
Piticul s-a răzbunat şi de dată asta, vrăjindu-l şi pe fratele mijlociu ca să ajungă pe cărarea îngustă dintre munţi, de unde nu avea cum să se mai întoarcă. 

Asta era pedeapsa pentru trufia şi a unuia şi a celuilalt! 
Fiindcă după cum ştii, unii oameni se cred mai presus de alţii şi prea mândri de a cere sau primi vreun sfat sau îndrumare!

Văzând că fraţii lui nu se mai întorc, cel de-al treilea a cerut şi el binecuvântarea tatălui, ca să pornească în lume, să caute leacul miraculos, Apa vie şi regele, tatăl sau n-a avut încotro nici de dată aceasta. 
Aşa că, a pornit şi el pe acelaşi drum că al fraţilor săi şi s-a întâlnit cu acelaşi pitic.
Însă, când acesta l-a întrebat ce îl poartă paşii pe acele tărâmuri, mezinul i-a răspuns: 
- Sunt în căutare Apei vieţii, leacul care-i trebuie tatălui meu, fiindcă se află pe patul morţii. Poţi oare să mă îndrumi? Te rog, dacă poţi, să mă ajuţi, i-a spus prinţul. 

preluat de pe site ul Dianei Popescu